Începând cu 1 iunie 2026, au intrat în vigoare noi reguli privind acordarea și calculul indemnizațiilor de concediu medical, ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 64/2026, care aprobă și completează prevederile OUG nr. 91/2025. Aceste schimbări au impact direct atât asupra angajatorilor, cât și asupra salariaților.
Prima zi de concediu medical nu mai este indemnizată
Pentru concediile medicale acordate în perioada 1 februarie 2026 – 31 decembrie 2027, indemnizația se calculează prin diminuarea cu o zi. În urma clarificărilor aduse de Legea nr. 64/2026, această diminuare se aplică o singură dată pentru același episod de boală, indiferent de numărul certificatelor medicale emise în continuare. Prevederile se aplică efectiv concediilor medicale acordate începând cu 1 iunie 2026.
Cum se stabilește indemnizația?
Baza de calcul este reprezentată de media veniturilor brute realizate în ultimele șase luni din cele 12 luni anterioare producerii riscului. Cuantumul indemnizației se obține prin aplicarea procentului prevăzut de lege asupra mediei zilnice și înmulțirea cu numărul zilelor lucrătoare de concediu medical, din care se scade o zi.
Procentele aplicabile pentru incapacitate temporară de muncă (cod 01), in funcție de durata totală a episodului de boală, indemnizația se acordă astfel:
- 55% din baza de calcul pentru concedii medicale de până la 7 zile;
- 65% din baza de calcul pentru concedii medicale cu durata între 8 și 14 zile;
- 75% din baza de calcul pentru concedii medicale care depășesc 15 zile.
Situațiile în care diminuarea cu o zi NU se aplică
Plata integrală a indemnizației se menține pentru:
- concediul de maternitate;
- concediul pentru risc maternal;
- concediul pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice;
- concediile acordate în cadrul programelor naționale de sănătate;
Ce trebuie să facă angajatorii?
Angajatorii trebuie să acorde o atenție sporită modului de calcul al indemnizațiilor de concediu medical și să verifice dacă certificatele medicale fac parte din același episod de boală, deoarece diminuarea cu o zi se aplică o singură dată. De asemenea, este necesară actualizarea programelor de salarizare și a procedurilor interne pentru a reflecta noile prevederi legale.
BEESmart HR oferă servicii de administrare personal și salarizare, asigurând calculul corect al concediilor medicale și implementarea la timp a tuturor modificărilor legislative.

